marți, 17 noiembrie 2015

I. Sănătatea mintală - ce este?

Pentru a putea defini sănătatea mintală, e necesar ca mai întâi  să știm ce este sănătatea, în general. Însă, pentru a nu avea parte de confuzii, înainte de a purcede la definirea sănătății și a sănătății mintale, vreau să clarific câteva aspecte. În primul rând, termenul „sănătate” poate însemna ceva diferit pentru fiecare persoană în parte. Ideile pe care oamenii le au despre sănătate sunt influențate de percepția pe care aceștia și-au format-o asupra sănătății. Aceasta, la rândul ei, este modelată de aspecte precum contextul social și cultural în care aceștia au crescut și s-au dezvoltat, experiențele anterioare ale individului, stilul de viață și chiar și de percepția lor asupra a ceea ce înseamnă „boala” sau „starea de bolnav”.

În al doilea rând, definițiile oficiale de care mă voi folosi în continuare au, mai întâi, scopul de a fi folosite în anumite contexte. De aceea, pentru persoanele nefamiliarizate cu domeniul sănătății și al sănătății mintale acestea pot fi destul de vagi. Totuși, asta nu înseamnă că nu ne pot ajuta să înțelegem ce presupune „sănătatea”, dacă sunt explicate lămuritor.
Motivele pentru care am insistat asupra aspectelor de mai sus, este că există și critici ale acestor definiții, unele mai întemeiate, altele mai puțin, și dacă pe viitor veți dori să vă informați mai mult cu privire la ce înseamnă sănătatea, veți descoperi că există și alte moduri în care aceasta este definită.
Astfel, luând în considerare cele scrise mai sus, haideți să începem explorarea subiectului sănătății mintale.

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) definește sănătatea ca fiind „o stare de bunăstare fizică, psihică și socială și nu doar  absența bolii sau a infirmității”. Este important să subliniem următorul aspect: sănătatea NU constă doar în absența bolii. Asta înseamnă că sănătatea NU reprezintă opusul bolii. Să presupunem că o persoană se află într-o stare de sănătate perfectă, doar pentru că respectiva persoană nu a fost diagnosticată cu o boală sau afecțiune, fie ea fizică sau mintală, nu este de ajuns. De exemplu, poate relațiile unei anumite persoane cu familia sa nu sunt cele mai bune sau poate relațiile cu șefii și colegii săi sunt șubrede, de asemenea. Aceste lucruri îi pot crea persoanei respective o stare de disconfort psihic și distres -afectându-i starea de bine pe care ar trăi-o în mod obișnuit- chiar dacă acea persoană nu suferă de o anumită afecțiune fizică sau mintală. În același timp, acest tip de situații pot duce mai târziu chiar la probleme de natură somatică*.

De asemenea, prezența unei anumite boli, nu este suficientă pentru a presupune că persoana diagnosticată cu respectiva afecțiune, nu poate să aibă parte de  aspecte ce țin de sănătate sau de starea de a fi sănătos. De exemplu, cineva diagnosticat cu o boală organică sau o afecțiune mintală poate duce o viață productivă și poate fi funcțională, îndeplinind diverse roluri familiale și sociale, dacă urmează un tratament adecvat și se bucură de sprijin și ajutor atât din partea celor apropiați, cât și din partea specialiștilor. 

Sănătatea include atât componenta fizică, cât și pe cea mintală și socială, componente care sunt strîns legate și interdependente. Adică, una depinde de cealaltă. 
Există dovezi că bolile fizice și mintale, adeseori, vin la pachet, pot urma una după cealaltă sau se pot precede** una pe cealaltă. Există, de asemenea, dovezi că tulburările mintale cresc riscul de apariție al bolilor fizice și invers.

În alte cuvinte, sănătatea înseamnă funcționarea la parametrii optimi din toate punctele de vedere (fizic, psihic, emoțional și social), adică o bunăstare în și sub toate aspectele vieții.
După cum putem vedea din definiția OMS a sănătății, bunăstarea mintală este una dintre cele mai importante componente ale sale. Aceasta face parte din experiența generală a sănătății trăită de persoană și chiar putem considera că nu există sănătate fără sănătate mintală.

Așadar, cum ar putea fi definită aceasta?
Tot Organizația Mondială a Sănătății a formulat o definiție și în acest caz. Astfel, sănătatea mintală reprezintă „o stare de bine psihic în care fiecare individ este capabil să își atingă potențialul maxim, poate face față stresului normal al vieții, poate munci productiv și rodnic și își poate aduce aportul la progresul comunității în care trăiește”. Și aici, la fel ca în cazul definiției generale a sănătății, a avea o stare de bine psihic nu înseamnă doar a NU suferi de o tulburare psihică. A trăi această stare de bine psihic include a reuși să devii și să fii o persoană pe deplin funcțională, care poate îndeplini diverse roluri sociale și ocupaționale. În mod egal, persoanele diagnosticate cu o anumită tulburare psihică pot avea parte de vieți cât se poate de productive și de satisfăcătoare. Nu există nici o rușine în a fi diagnosticat cu o tulburare psihică. La nivel global, există peste 450 de milioane de persoane care suferă de o anumită problemă de sănătate mintală. Unul din patru oameni va fi afectat de tulburări psihice sau neurologice la un moment dat în viață. Cu tratament adecvat, starea de sănătate a persoanelor diagnosticate cu tulburări sau boli psihice se poate ameliora, iar multe dintre aceste persoane își pot reveni completDin păcate, chiar dacă există tratamente eficiente pentru astfel de tulburări, foarte puțini oameni ajung să și beneficieze de ele. Stigmatizarea, neglijarea și discriminarea sunt câteva din motivele care îi împiedică pe oameni să apeleze la o formă de tratament adecvat. De aceea, consider că este important să încercăm să renunțăm la prejudecățile și temerile pe care le avem în legătură cu persoanele suferinde de boli psihice, deoarece acesta poate fi un prim pas al acestora spre vindecare
Rețineți că starea de sănătate mintală afeactează ceea ce simțim, cum gândim și cum ne comportăm. De asemenea, determină modul în care facem față stresului, felul în care ne raportăm la alte persoane și facem alegeri. Sănătatea mintală contează în fiecare stadiu al vieții noastre.

În final, simt că este important de menționat faptul că aceste definiții sunt globale și generale. Definirea sănătății și a sănătății mintale în acest fel a fost rezultatul unui îndelung proces colaborativ internațional. Organizația Mondială a Sănătății a încercat să găsească definiții care să fie valabile în orice parte a lumii și care să nu fie reprezentative doar în cadrul unor culturi anume.

 Acestea fiind zise, vă invit să-mi rămâneți alături pentru că în viitoarele articole dedicate sănătății mintale, vom afla care sunt factorii care o influențează și în ce mod, ce presupun problemele și tulburările de sănătate mintală, ce putem face chiar NOI pentru a obține o stare de sănătate mintală optimă, de ce este important ca stigma din jurul tulburărilor mintale să fie combătută și multe alte lucruri interesante.


Referințe:

1.   Psychology, health and medicine:

2.    The Social Context of Mental Health and Illness.

3.    World Health Organisation. Definition of Mental Health.
        
4.    World Health Organisation. Definition of Health.

5.  Mental disorders affect one in four people:

Mic dicționar:
*SOMATIC, -Ă, somatici, -ce, adj. (Biol.) Care ține de corp, privitor la corp (considerat un ansamblu unitar). ◊ Celule somatice = celulele corpului (cu excepția celor sexuale). – Din fr. somatique. 

**PRECEDÁ, precéd, vb. I. Tranz. A exista, a se produce înainte de altceva în timp; a se afla, a se găsi înainte de altceva sau de altcineva în spațiu, într-o ierarhie etc. – Din fr. précéder, lat. praecedere. 



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu