Teoriile cognitive ale depresiei sugerează faptul că gândirea irațională și distorsionată, cognițiile disfuncționale, gândurile automate negative și stilurile cognitive depresogene au un rol esențial în dezvoltarea, evoluția și tratamentul depresiei, acestea interacționând totodată cu predispozițiile biologice (neurochimice, genetice, etc.) spre depresie ale persoanei.
Conform teoriilor cognitive - și studiile au confirmat acest lucru - persoanele cu depresie au un stil diferit de gândire comparativ cu cele care nu suferă de această tulburare. De exemplu, persoanele cu depresie tind să vadă lumea, viitorul și pe sine într-o lumină pesimistă. Prin urmare, aceste persoane tind să interpreteze lucrurile într-un mod greșit negativ și să se învinovățească pentru fiecare adversitate de care au parte. Persoanele cu depresie ajung, de cele mai multe ori, să se învârtă într-un cerc vicios, în sensul că acel mod de gândire negativ și irațional va duce la dezvoltarea a și mai multe simptome depresive, simptome care la rândul lor vor menține stilul negativ de gândire.
Există mai multe teorii și modele cognitive care au încercat să explice mecanismul dezvoltării depresiei. În cele ce urmează, voi prezenta o parte dintre acestea.
Modelul cognitiv al lui Aaron Beck:
Beck afirmă că există trei teme centrale disfuncționale care domină gândirea unei persoane cu depresie: 1) Sunt o persoană „defectă”, „inadecvată”; 2) Toate experiențele mele de viață au fost eșecuri sau înfrângeri; 3) Viitorul este fără speranță. Acestea formează ceea ce Beck numește triada cognitivă negativă. Este foarte probabil ca depresia sa apară la persoanele care prezintă acest tip de gândire disfuncțional, atunci când se confruntă cu evenimente de viață adverse.
Să presupunem, spre exemplificare, că o persoană este dată afară de la locul de muncă. Dacă modul de gândire al respectivei persoane nu este dominat de triada cognitivă negativă, atunci aceasta ar putea considera că pierderea locului de muncă are mai mult de-a face cu situația economică din momentul respectiv, decât cu performanța sa în muncă sau cu vreun defect sau eșec de-al său. În schimb, dacă modul de gândire al persoanei ar fi dominat de acea triadă, atunci este foarte probabil ca aceasta să considere că pierderea locului de muncă are legătură numai și numai cu faptul că este o persoană „defectă”, „inadecvată”, că această situație este cauzată numai și numai de eșecul personal, că în viitor va pierde, de asemenea, orice alt job pe care îl va obține (dacă va mai obține unul vreodată), că totul este fără speranță. Continuând să gândească așa este foarte posibil ca persoana să dezvolte simptome depresive.
Dincolo de conținutul negativ al gândurilor disfuncționale și iraționale, aceste credințe pot, de asemenea, să deformeze și să modeleze aspectele cărora li se acordă atenție de către persoană. Beck a afirmat că persoanele cu depresie tind să acorde o atenție selectivă aspectelor din mediul lor care le confirmă ceea ce știu deja, plus că au tendința de a face acest lucru chiar și când dovezile arată contrariul. Spre exemplu, persoanele cu depresie vor avea tendința de a acorda atenție numai acelor informații care se potrivesc cu așteptarile lor negative și să ignore informațille care sunt contrare respectivelor așteptări. Dacă, de pildă, persoana concediată din exemplul anterior, al cărui mod de gândire este dominat de triada cognitivă negativă, ar participa la un interviu pentru un nou job și ar primi în mare parte aprecieri pozitive și un singur comentariu negativ, aceasta va avea tendința de a-și focaliza atenția doar pe acel singur comentariu negativ, ignorând complet aprecierile pozitive.
De reținut este faptul că toate aceste cogniții disfuncționale și iraționale sunt destul de inconștiente, persoana, de cele mai multe ori, nu realizează că modul său de gândire este distorsionat.
Modelul cognitiv al lui Albert Ellis:
Acest model pornește de la asumpția că emoțiile și comportamentele oamenilor nu sunt rezultatul direct al evenimentelor și situațiilor cu care aceștia se confruntă, ci al modului în care percep, analizează și interpretează aceste evenimente. Ellis, ca și Beck, a observat cognițiile disfuncționale ale persoanelor cu depresie și tendința acestora de a ignora informațiile pozitive și de a-și focaliza atenția pe cele negative, de a se angaja în suprageneralizare, adică de a privi un singur eveniment sau incident neplăcut ca fiind dovada că totul este groaznic și un semn că toate lucrurile vor merge prost de-acum înainte. Spre exemplu, persoanele cu depresie pot ajunge în incapacitatea de a vedea că au, în viața lor, câțiva prieteni apropiați sau că au avut parte și de succese și evenimente pozitive de-a lungul timpului (desconsiderarea pozitivului). Ori își focalizează atenția pe cel mai negativ și supărător aspect al unei situații, care de altminteri este mai mult pozitivă, nu negativă (filtrarea mentală negativă/selectivă).
Modelul sociocognitiv al depresiei al lui Albert Bandura:
Teoria sociocognitivă a învățării sau teoria învățării sociale elaborată de psihologul Albert Bandura spune că mare parte a comportamentelor și emoțiilor umane sunt rezultatul învățării prin observație (învățare vicariantă) și al învățării prin imitație și modelare.
Bandura a subliniat faptul că în cazul persoanelor cu depresie conceptele lor despre sine sunt diferite de cele ale persoanelor care nu au depresie, în sensul că persoanele cu această tulburare au tendința de a se considera direct responsabile pentru fiecare lucru rău care li se întâmplă, autincriminându-se și autoculpabilizându-se. De asemenea, ele tind să considere că succesele sau lucrurile bune de care au parte nu li se datorează, ci sunt rezultatul exclusiv a unor factori externi care nu se află sub controlul lor. Astfel, persoanele cu depresie pot ajunge să aibă un nivel foarte scăzut de autoeficacitate (percepția unei persoane cu privire la capacitatea sa de a influența, controla sau realiza o situație). Albert Bandura consideră că autoeficacitatea este fundamentală în înțelegerea depresiei.
Teoria neajutorării învățate a lui Seligman:
La baza acestei teorii se află asumpția conform căreia expunerea repetată a persoanelor la evenimente negative de viață pe care nu le pot controla îi determină pe aceștia să considere că nu există vreo legătură între ceea ce fac și ceea ce li se întâmplă, fenomen ce poartă numele de neajutorare învățată (learned helplessness).
Dezvoltarea acestei teorii a pornit de la o serie de experimente pe care Seligman le-a realizat pe câini pentru a observa condiționarea fricii. Astfel, unui câine i s-au aplicat șocuri electrice (deranjante, dar nu vătămătoare!) de care nu putea scăpa. Ceea ce a observat Seligman a fost că după un timp animalul a învățat că ceea ce i se întâmpla nu depindea de ceea ce făcea și că nu putea controla ceea ce i se întâmpla. Apoi, după ce a învățat acest lucru, câinele a fost supus din nou la șocuri, dar de data aceasta putea scăpa de ele dacă ar fi efectuat un comportament țintă. Ce s-a observat a fost că, spre deosebire de câinii cărora li s-au aplicat șocuri pentru prima dată și cărora li s-a permis să scape imediat de ele, câinele care învățase deja că nu poate scăpa, nu efectua acel comportament țintă și rămânea pasiv. Cu alte cuvinte, câinele a învățat să fie neajutorat.
Astfel a fost formată teoria neajutorării învățate, extinsă apoi și la comportamentul uman și folosită ca model de explicare a depresiei. Conform lui Seligman, persoanele cu depresie au învățat să fie neajutorate. Pe scurt, acestea ajung să considere că indiferent ce ar face totul va fi în van și că nu au control asupra mediului și situațiilor în care se află.
Cercetările ulterioare au scos la iveală faptul că în cazul oamenilor, stilul de gândire al unei persoane reprezintă un factor determinant în apariția neajutorării învățate. O readaptare a acestei teorii argumentează că depresia nu rezultă numai din neajutorarea învățată, ci și din lipsa de speranță (hopelessness).
Partea I: Depresia, boala secolului
Partea a II-a: Înțelegeri actuale ale depresiei majore: modelul diateză-stres
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Referințe:
Abramson, L.Y., Seligman, M.E.P., și Teasdale, J.D. (1978). Learned Helplessness in Humans: Critique and Reformulation. Journal of Abnormal Psychology, 87, 49-74.
Bandura, A. (1977). Self-efficacy: Toward a unifying theory of behavioral change. Psychological Review, 84, 191-215.
Beck, A.T. (1987). Cognitive Models of Depression. Journal of Cognitive Psychotherapy: An International Quarterly. 1 (1): 5-37.
Beck, A.T. (2008). The Evolution of the Cognitive Model of Depression and its Neurobiological Correlates. The American Journal of Psychiatry. 165, 969-977.
Ellis, A.E. (1994). Reason and emotion in psychotherapy: Revised and updated. New York: Carol Publishing.
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
DISCLAIMER: Articolele de pe site sunt scrise în scop informativ și educativ. Acestea nu înlocuiesc tratamentul medical adecvat. Consultați medicul sau un specialist în sănătate mintală dacă prezentați simptome ale tulburărilor psihice!
luni, 8 februarie 2016
joi, 14 ianuarie 2016
5 mituri despre tulburările de sănătate mintală
Evident, acest lucru este complet neadevărat.
Nu există nicio rușine în a fi diagnosticat cu o tulburare psihică. La nivel global, există peste 450 de milioane de persoane care suferă de o anumită problemă de sănătate mintală. Unul din patru oameni va fi afectat de tulburări psihice sau neurologice la un moment dat în viață. Din păcate, chiar dacă există tratamente eficiente pentru astfel de tulburări, foarte puține persoane ajung să și beneficieze de ele.
Stigmatizarea, neglijarea și discriminarea sunt câteva din motivele care îi împiedică pe oameni să apeleze la o formă de tratament adecvat, raportează Organizația Mondială a Sănătății.
Tulburările psihice sunt extrem de complexe și sunt influențate de numeroși factori biologici, sociali, emoționali și așa mai departe. Persoanele suferinde au nevoie de ajutor specializat. Astfel, nu numai că starea de sănătate li se va ameliora, dar mulți se pot reface complet.
MIT 2: Persoanele cu probleme de sănătate mintală sunt violente și imprevizibile.
Nu există motive întemeiate ca să-ți fie teamă de persoanele care suferă de o tulburare mintală, întrucât majoritatea nu sunt violente.
Ai face o mare diferență în felul în care acestea sunt percepute, dacă ai accepta ceea ce sunt, de fapt - ființe umane, ca mine și ca tine, care trec prin momente dificile și care au nevoie de îngrijire, înțelegere, o atitudine grijulie și de oameni cu mintea deschisă.
MIT 3: Copiii și adolescenții nu sunt afectați de probleme sau tulburări de sănătate mintală.
Majoritatea țărilor cu venituri mici și medii au doar câte un psihiatru pentru copii pentru fiecare 1 până la 4 milioane de persoane.
MIT 4: Oamenii nu se pot recupera de pe urma tulburărilor de sănătate mintală.
Primul pas spre recuperare este apelarea la ajutor de specialitate. Rețineți că acest gest denotă CURAJ, și NU slăbiciune!
MIT 5: Nu pot face nimic pentru o persoană care suferă de probleme sau tulburări de sănătate mintală.
Aceștia o pot ajuta efectiv la diverse sarcini, cum ar fi treburile gospodărești, plătirea facturilor sau îngrijirea copiilor, o pot scoate în oraș sau la o plimbare, sau pot chiar să aibă grijă ca aceasta să își urmeze tratamentul întocmai sau să o încurajeze să apeleze la un psihoterapeut, dacă până atunci nu a făcut-o.
Alte lucruri pe care familia și prietenii le pot face sunt: să trateze persoana cu respect, răbdare și înțelegere; să nu o eticheteze din cauza tulburării de care suferă; să își aducă aminte că un diagnostic sau o boală nu te definesc ca persoană.
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Referințe și resurse:
- Mental Health Myths and Facts:
http://www.mentalhealth.gov/basics/myths-facts/index.html
- Social determinants of mental health:
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/25137105
- Stigma, agency and recovery amongst people with severe mental illness:
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/24602965
- Long-term Depression Treatment Leads to Sustained Recovery for Most Teens:
http://www.nimh.nih.gov/news/science-news/2009/long-term-depression-treatment-leads-to-sustained-recovery-for-most-teens.shtml
- Mental disorders affect one in four people:
http://www.who.int/whr/2001/media_centre/press_release/en/
- Violence and mental illness: an overview:
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC1525086/
- Dispelling the Myth of Violence and Mental Illness:
http://psychcentral.com/archives/violence.htm
- Mental Health Myths and Facts:
http://www.mentalhealth.gov/basics/myths-facts/
- Caring for children and adolescents with mental disorders: setting WHO directions.
http://www.who.int/mental_health/media/en/785.pdf
- Myths About Mental Illness:
https://www.cmha.ca/mental_health/myths-about-mental-illness/
- Recovering from Mental Illness? Be Your Own Best Friend:
http://psychcentral.com/lib/recovering-from-mental-illness-be-your-own-best-friend/
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
DISCLAIMER: Articolele de pe site sunt scrise în scop informativ și educativ. Acestea nu înlocuiesc tratamentul medical adecvat. Consultați medicul sau un specialist în sănătate mintală dacă prezentați simptome ale tulburărilor psihice!
luni, 11 ianuarie 2016
Înțelegeri actuale ale depresiei majore: modelul diateză-stres (Depresia, boala secolului - partea a II-a)
Înțelegeri actuale ale depresiei majore: modelul diateză-stres
Modelul diateză-stres sau stres-vulnerabilitate (diathesis-stress model) sugerează faptul că oamenii prezintă, în grade diferite, vulnerabilități sau predispoziții spre a dezvolta anumite tulburări (în cazul de față, depresie). Acest model explică psihopatologia ca fiind urmarea interacțiunii dintre acele predispoziții (numite în limbajul modelului „diateze”) și diversele evenimente stresante sau traumatice pe care o persoană le-ar putea trăi. Diatezele cuprind acei factori sau determinanți despre care am mai discutat aici, și care pot fi genetici, biologici, psihologici.
Referindu-ne la probabilitatea ca o persoană să dezvolte o tulburare depresivă majoră, doar pentru că respectiva persoană deține anumite vulnerabilități sau predispoziții, nu înseamnă că aceasta va și dezvolta o depresie. Pentru ca acest lucru să se întâmple e necesar ca diatezele persoanei să interacționeze cu evenimente de viață stresante (de natură socială, psihologică sau de mediu). Conform modelului diateză-stres, cu cât este mai mare vulnerabilitatea persoanei spre a dezvolta depresie, cu atât mai puțin stres va fi necesar pentru ca respectiva persoană să dezvolte o depresie. Opusul acestei situații este și el valabil (cu cât este mai mică vulnerabilitatea, cu atât mai mult stres va fi necesar). Rezultă de aici că până ce stresul nu va depăși un anumit prag, persoana va funcționa în parametrii normali, iar vulnerabilitățile acesteia vor rămâne latente sau ascunse.
Impactul stresorilor variază și ei de la o persoană la alta. Moartea cuiva drag sau pierderea anumitor lucruri (de exemplu, o slujbă sau poate chiar starea de sănătate); despărțirea de persoana iubită sau divorțul; atingerea unor etape semnificative din viață ca pubertatea, căsătoria, nașterea unui copil, ori ieșirea la pensie; abuzul de alcool sau droguri; dezechilibrele hormonale sau neurochimice. Toate acestea pot fi suficiente pentru a determina apariția simptomelor depresive la o persoană cu o predispoziție spre a dezvolta o tulburare depresivă. Totuși, fiecare dintre aceste situații îi vor afecta pe indivizi într-o manieră unică.
Modelul diateză-stres este doar unul din numeroasele modele sau teorii care încearcă să explice cum anume apar tulburările de sănătate mintală, și implicit și depresia majoră.
Partea I: Depresia, boala secolului - Partea I
Partea a III-a: Înțelegeri actuale ale depresiei: teoriile cognitive
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Referințe:
Ingram, R., E., Atchley, R., A., & Segal, Z., V. (2011). Vulnerability to depression. From cognitive
neuroscience to prevention and treatment. New York, NY: The Guilford Press.
Sigelman, C., K., & Ridler, E., A. (2012). Life-span human development (7th ed.). Wadsworth,
Cengage Learning.
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
DISCLAIMER: Articolele de pe site sunt scrise în scop informativ și educativ. Acestea nu înlocuiesc tratamentul medical adecvat. Consultați medicul sau un specialist în sănătate mintală dacă prezentați simptome ale tulburărilor psihice!
Anxietatea generalizată - Partea I
Caracteristicile comune ale acestui tip de tulburări sunt frica și anxietatea excesivă. Ambele sunt considerate emoții. Deși de multe ori se suprapun, există câteva diferențe notabile între acestea. Frica este o emoție primară, în vreme ce anxietatea este o emoție secundară. Emoțiile primare sunt acele emoții care pot fi recunoscute prin intermediul expresiilor faciale, putând fi detectate cu ușurință de către un observator din afară (bucurie, furie, tristețe, frică, uimire, dezgust). Emoțiile secundare, ca anxietatea, nu sunt ușor de recunoscut de către un observator din afară și reprezintă o experiență privată.
Frica este răspunsul la o amenințare cunoscută, detectată în prezentul imediat. Anxietatea este răspunsul la o amenințare necunoscută, o stare de anticipare a unui pericol potențial, care s-ar putea petrece în viitorul apropiat sau nu.
Este cât se poate de evident faptul că emoțiile sunt o parte normală a experienței umane. Cu toții am simțit la un moment dat frică sau anxietate. Aceste emoții sunt chiar necesare, ferindu-ne de multe pericole pe care le putem întâlni în viața de zi cu zi. Problema apare în momentul în care acestea sunt mult prea intense, frecvente și de lungă durată, devenind dezadaptative și patologice.
În cele ce urmează, ne vom îndrepta atenția asupra tulburării de anxietate generalizată (TAG).
Anxietatea generalizată este o combinație de mai multe simptome emoționale, fizice, comportamentale și cognitive, caracterinzându-se prin:
- Anxietate și îngrijorare excesivă vizavi de mai multe aspecte ale vieții, în majoritatea zilelor, vreme de cel puțin șase luni;
- Persoanei îi este foarte greu să își controloze îngrijorarea;
- Anxietatea și îngrijorarea sunt asociate cu trei sau mai multe dintre următoarele simptome:
- neliniște, agitație sau sentimentul că se află pe „marginea prăpastiei”;
- oboseală;
- dificultăți de concentrare sau sentimentul că are „mintea goală”;
- iritabilitate;
- tensiune musculară;
- tulburări de somn (prezintă dificultăți în a adormi sau în a rămâne adormit, sau prezintă un somn agitat, nesatisfăcător).
- Simptomele cauzează o detresă sau o deterioare semnificativă clinic în domeniul social, profesional ori în alte domenii importante de funcționare;
- Simptomele nu se datorează efectelor fiziologice directe ale unei substanțe (drog, medicament) ori ale unei condiții medicale generale;
- Apariția anxietății generalizate nu este explicată mai bine de o altă tulburare de sănătate mintală.
Dacă în alte tulburări de anxietate, ca de exemplu fobia specifică sau tulburările de panică, grijile și anxietatea sunt specifice, în tulburarea de anxietate generalizată acestea sunt mai generale (de aici și denumirea de TAG). Adulții cu această tulburare tind să se îngrijoreze cu privire la chestiuni de rutină ca finanțele, responsabilitățile de la locul de muncă, sănătatea lor sau a membrilor familiei, treburile gospodărești, etc. Copiii cu TAG își fac griji cu privire la abilitățile lor, la evenimente viitoare, la comportamente avute în trecut, la posibilitatea de a face greșeli și la performanța școlară.
Desigur, cu toții ne îngrijorăm din când în când în privința locului de muncă, a banilor sau a familiei, dar persoanele cu TAG trăiesc constant o stare de anxietate și îngrijorare excesivă și care depășește limitele pe care le-am putea considera normale. Aceste persoane tind să supraestimeze diverse riscuri sau tind să judece greșit posibilitatea ca un eveniment viitor să aibă un rezultat negativ.
Anxietatea generalizată este o tulburare cronică, epuizantă pe termen lung și care, adeseori, poate lăsa persoana lipsită de speranță în ceea ce privește viitorul. Această tulburare oscilează în intensitate de-a lungul vieții, iar simptomele se pot înrăutăți în perioadele de stres.
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Referințe:
DSM-5 (Manualul de Diagnostic și Clasificare Statistică a Tulburărilor Mintale - 2013).
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
DISCLAIMER: Articolele de pe site sunt scrise în scop informativ și educativ. Acestea nu înlocuiesc tratamentul medical adecvat. Consultați medicul sau un specialist în sănătate mintală dacă prezentați simptomele descrise mai sus!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)