Teoriile cognitive ale depresiei sugerează faptul că gândirea irațională și distorsionată, cognițiile disfuncționale, gândurile automate negative și stilurile cognitive depresogene au un rol esențial în dezvoltarea, evoluția și tratamentul depresiei, acestea interacționând totodată cu predispozițiile biologice (neurochimice, genetice, etc.) spre depresie ale persoanei.
Conform teoriilor cognitive - și studiile au confirmat acest lucru - persoanele cu depresie au un stil diferit de gândire comparativ cu cele care nu suferă de această tulburare. De exemplu, persoanele cu depresie tind să vadă lumea, viitorul și pe sine într-o lumină pesimistă. Prin urmare, aceste persoane tind să interpreteze lucrurile într-un mod greșit negativ și să se învinovățească pentru fiecare adversitate de care au parte. Persoanele cu depresie ajung, de cele mai multe ori, să se învârtă într-un cerc vicios, în sensul că acel mod de gândire negativ și irațional va duce la dezvoltarea a și mai multe simptome depresive, simptome care la rândul lor vor menține stilul negativ de gândire.
Există mai multe teorii și modele cognitive care au încercat să explice mecanismul dezvoltării depresiei. În cele ce urmează, voi prezenta o parte dintre acestea.
Modelul cognitiv al lui Aaron Beck:
Beck afirmă că există trei teme centrale disfuncționale care domină gândirea unei persoane cu depresie: 1) Sunt o persoană „defectă”, „inadecvată”; 2) Toate experiențele mele de viață au fost eșecuri sau înfrângeri; 3) Viitorul este fără speranță. Acestea formează ceea ce Beck numește triada cognitivă negativă. Este foarte probabil ca depresia sa apară la persoanele care prezintă acest tip de gândire disfuncțional, atunci când se confruntă cu evenimente de viață adverse.
Să presupunem, spre exemplificare, că o persoană este dată afară de la locul de muncă. Dacă modul de gândire al respectivei persoane nu este dominat de triada cognitivă negativă, atunci aceasta ar putea considera că pierderea locului de muncă are mai mult de-a face cu situația economică din momentul respectiv, decât cu performanța sa în muncă sau cu vreun defect sau eșec de-al său. În schimb, dacă modul de gândire al persoanei ar fi dominat de acea triadă, atunci este foarte probabil ca aceasta să considere că pierderea locului de muncă are legătură numai și numai cu faptul că este o persoană „defectă”, „inadecvată”, că această situație este cauzată numai și numai de eșecul personal, că în viitor va pierde, de asemenea, orice alt job pe care îl va obține (dacă va mai obține unul vreodată), că totul este fără speranță. Continuând să gândească așa este foarte posibil ca persoana să dezvolte simptome depresive.
Dincolo de conținutul negativ al gândurilor disfuncționale și iraționale, aceste credințe pot, de asemenea, să deformeze și să modeleze aspectele cărora li se acordă atenție de către persoană. Beck a afirmat că persoanele cu depresie tind să acorde o atenție selectivă aspectelor din mediul lor care le confirmă ceea ce știu deja, plus că au tendința de a face acest lucru chiar și când dovezile arată contrariul. Spre exemplu, persoanele cu depresie vor avea tendința de a acorda atenție numai acelor informații care se potrivesc cu așteptarile lor negative și să ignore informațille care sunt contrare respectivelor așteptări. Dacă, de pildă, persoana concediată din exemplul anterior, al cărui mod de gândire este dominat de triada cognitivă negativă, ar participa la un interviu pentru un nou job și ar primi în mare parte aprecieri pozitive și un singur comentariu negativ, aceasta va avea tendința de a-și focaliza atenția doar pe acel singur comentariu negativ, ignorând complet aprecierile pozitive.
De reținut este faptul că toate aceste cogniții disfuncționale și iraționale sunt destul de inconștiente, persoana, de cele mai multe ori, nu realizează că modul său de gândire este distorsionat.
Modelul cognitiv al lui Albert Ellis:
Acest model pornește de la asumpția că emoțiile și comportamentele oamenilor nu sunt rezultatul direct al evenimentelor și situațiilor cu care aceștia se confruntă, ci al modului în care percep, analizează și interpretează aceste evenimente. Ellis, ca și Beck, a observat cognițiile disfuncționale ale persoanelor cu depresie și tendința acestora de a ignora informațiile pozitive și de a-și focaliza atenția pe cele negative, de a se angaja în suprageneralizare, adică de a privi un singur eveniment sau incident neplăcut ca fiind dovada că totul este groaznic și un semn că toate lucrurile vor merge prost de-acum înainte. Spre exemplu, persoanele cu depresie pot ajunge în incapacitatea de a vedea că au, în viața lor, câțiva prieteni apropiați sau că au avut parte și de succese și evenimente pozitive de-a lungul timpului (desconsiderarea pozitivului). Ori își focalizează atenția pe cel mai negativ și supărător aspect al unei situații, care de altminteri este mai mult pozitivă, nu negativă (filtrarea mentală negativă/selectivă).
Modelul sociocognitiv al depresiei al lui Albert Bandura:
Teoria sociocognitivă a învățării sau teoria învățării sociale elaborată de psihologul Albert Bandura spune că mare parte a comportamentelor și emoțiilor umane sunt rezultatul învățării prin observație (învățare vicariantă) și al învățării prin imitație și modelare.
Bandura a subliniat faptul că în cazul persoanelor cu depresie conceptele lor despre sine sunt diferite de cele ale persoanelor care nu au depresie, în sensul că persoanele cu această tulburare au tendința de a se considera direct responsabile pentru fiecare lucru rău care li se întâmplă, autincriminându-se și autoculpabilizându-se. De asemenea, ele tind să considere că succesele sau lucrurile bune de care au parte nu li se datorează, ci sunt rezultatul exclusiv a unor factori externi care nu se află sub controlul lor. Astfel, persoanele cu depresie pot ajunge să aibă un nivel foarte scăzut de autoeficacitate (percepția unei persoane cu privire la capacitatea sa de a influența, controla sau realiza o situație). Albert Bandura consideră că autoeficacitatea este fundamentală în înțelegerea depresiei.
Teoria neajutorării învățate a lui Seligman:
La baza acestei teorii se află asumpția conform căreia expunerea repetată a persoanelor la evenimente negative de viață pe care nu le pot controla îi determină pe aceștia să considere că nu există vreo legătură între ceea ce fac și ceea ce li se întâmplă, fenomen ce poartă numele de neajutorare învățată (learned helplessness).
Dezvoltarea acestei teorii a pornit de la o serie de experimente pe care Seligman le-a realizat pe câini pentru a observa condiționarea fricii. Astfel, unui câine i s-au aplicat șocuri electrice (deranjante, dar nu vătămătoare!) de care nu putea scăpa. Ceea ce a observat Seligman a fost că după un timp animalul a învățat că ceea ce i se întâmpla nu depindea de ceea ce făcea și că nu putea controla ceea ce i se întâmpla. Apoi, după ce a învățat acest lucru, câinele a fost supus din nou la șocuri, dar de data aceasta putea scăpa de ele dacă ar fi efectuat un comportament țintă. Ce s-a observat a fost că, spre deosebire de câinii cărora li s-au aplicat șocuri pentru prima dată și cărora li s-a permis să scape imediat de ele, câinele care învățase deja că nu poate scăpa, nu efectua acel comportament țintă și rămânea pasiv. Cu alte cuvinte, câinele a învățat să fie neajutorat.
Astfel a fost formată teoria neajutorării învățate, extinsă apoi și la comportamentul uman și folosită ca model de explicare a depresiei. Conform lui Seligman, persoanele cu depresie au învățat să fie neajutorate. Pe scurt, acestea ajung să considere că indiferent ce ar face totul va fi în van și că nu au control asupra mediului și situațiilor în care se află.
Cercetările ulterioare au scos la iveală faptul că în cazul oamenilor, stilul de gândire al unei persoane reprezintă un factor determinant în apariția neajutorării învățate. O readaptare a acestei teorii argumentează că depresia nu rezultă numai din neajutorarea învățată, ci și din lipsa de speranță (hopelessness).
Partea I: Depresia, boala secolului
Partea a II-a: Înțelegeri actuale ale depresiei majore: modelul diateză-stres
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Referințe:
Abramson, L.Y., Seligman, M.E.P., și Teasdale, J.D. (1978). Learned Helplessness in Humans: Critique and Reformulation. Journal of Abnormal Psychology, 87, 49-74.
Bandura, A. (1977). Self-efficacy: Toward a unifying theory of behavioral change. Psychological Review, 84, 191-215.
Beck, A.T. (1987). Cognitive Models of Depression. Journal of Cognitive Psychotherapy: An International Quarterly. 1 (1): 5-37.
Beck, A.T. (2008). The Evolution of the Cognitive Model of Depression and its Neurobiological Correlates. The American Journal of Psychiatry. 165, 969-977.
Ellis, A.E. (1994). Reason and emotion in psychotherapy: Revised and updated. New York: Carol Publishing.
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
DISCLAIMER: Articolele de pe site sunt scrise în scop informativ și educativ. Acestea nu înlocuiesc tratamentul medical adecvat. Consultați medicul sau un specialist în sănătate mintală dacă prezentați simptome ale tulburărilor psihice!
luni, 8 februarie 2016
joi, 14 ianuarie 2016
5 mituri despre tulburările de sănătate mintală
Evident, acest lucru este complet neadevărat.
Nu există nicio rușine în a fi diagnosticat cu o tulburare psihică. La nivel global, există peste 450 de milioane de persoane care suferă de o anumită problemă de sănătate mintală. Unul din patru oameni va fi afectat de tulburări psihice sau neurologice la un moment dat în viață. Din păcate, chiar dacă există tratamente eficiente pentru astfel de tulburări, foarte puține persoane ajung să și beneficieze de ele.
Stigmatizarea, neglijarea și discriminarea sunt câteva din motivele care îi împiedică pe oameni să apeleze la o formă de tratament adecvat, raportează Organizația Mondială a Sănătății.
Tulburările psihice sunt extrem de complexe și sunt influențate de numeroși factori biologici, sociali, emoționali și așa mai departe. Persoanele suferinde au nevoie de ajutor specializat. Astfel, nu numai că starea de sănătate li se va ameliora, dar mulți se pot reface complet.
MIT 2: Persoanele cu probleme de sănătate mintală sunt violente și imprevizibile.
Nu există motive întemeiate ca să-ți fie teamă de persoanele care suferă de o tulburare mintală, întrucât majoritatea nu sunt violente.
Ai face o mare diferență în felul în care acestea sunt percepute, dacă ai accepta ceea ce sunt, de fapt - ființe umane, ca mine și ca tine, care trec prin momente dificile și care au nevoie de îngrijire, înțelegere, o atitudine grijulie și de oameni cu mintea deschisă.
MIT 3: Copiii și adolescenții nu sunt afectați de probleme sau tulburări de sănătate mintală.
Majoritatea țărilor cu venituri mici și medii au doar câte un psihiatru pentru copii pentru fiecare 1 până la 4 milioane de persoane.
MIT 4: Oamenii nu se pot recupera de pe urma tulburărilor de sănătate mintală.
Primul pas spre recuperare este apelarea la ajutor de specialitate. Rețineți că acest gest denotă CURAJ, și NU slăbiciune!
MIT 5: Nu pot face nimic pentru o persoană care suferă de probleme sau tulburări de sănătate mintală.
Aceștia o pot ajuta efectiv la diverse sarcini, cum ar fi treburile gospodărești, plătirea facturilor sau îngrijirea copiilor, o pot scoate în oraș sau la o plimbare, sau pot chiar să aibă grijă ca aceasta să își urmeze tratamentul întocmai sau să o încurajeze să apeleze la un psihoterapeut, dacă până atunci nu a făcut-o.
Alte lucruri pe care familia și prietenii le pot face sunt: să trateze persoana cu respect, răbdare și înțelegere; să nu o eticheteze din cauza tulburării de care suferă; să își aducă aminte că un diagnostic sau o boală nu te definesc ca persoană.
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Referințe și resurse:
- Mental Health Myths and Facts:
http://www.mentalhealth.gov/basics/myths-facts/index.html
- Social determinants of mental health:
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/25137105
- Stigma, agency and recovery amongst people with severe mental illness:
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/24602965
- Long-term Depression Treatment Leads to Sustained Recovery for Most Teens:
http://www.nimh.nih.gov/news/science-news/2009/long-term-depression-treatment-leads-to-sustained-recovery-for-most-teens.shtml
- Mental disorders affect one in four people:
http://www.who.int/whr/2001/media_centre/press_release/en/
- Violence and mental illness: an overview:
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC1525086/
- Dispelling the Myth of Violence and Mental Illness:
http://psychcentral.com/archives/violence.htm
- Mental Health Myths and Facts:
http://www.mentalhealth.gov/basics/myths-facts/
- Caring for children and adolescents with mental disorders: setting WHO directions.
http://www.who.int/mental_health/media/en/785.pdf
- Myths About Mental Illness:
https://www.cmha.ca/mental_health/myths-about-mental-illness/
- Recovering from Mental Illness? Be Your Own Best Friend:
http://psychcentral.com/lib/recovering-from-mental-illness-be-your-own-best-friend/
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
DISCLAIMER: Articolele de pe site sunt scrise în scop informativ și educativ. Acestea nu înlocuiesc tratamentul medical adecvat. Consultați medicul sau un specialist în sănătate mintală dacă prezentați simptome ale tulburărilor psihice!
luni, 11 ianuarie 2016
Înțelegeri actuale ale depresiei majore: modelul diateză-stres (Depresia, boala secolului - partea a II-a)
Înțelegeri actuale ale depresiei majore: modelul diateză-stres
Modelul diateză-stres sau stres-vulnerabilitate (diathesis-stress model) sugerează faptul că oamenii prezintă, în grade diferite, vulnerabilități sau predispoziții spre a dezvolta anumite tulburări (în cazul de față, depresie). Acest model explică psihopatologia ca fiind urmarea interacțiunii dintre acele predispoziții (numite în limbajul modelului „diateze”) și diversele evenimente stresante sau traumatice pe care o persoană le-ar putea trăi. Diatezele cuprind acei factori sau determinanți despre care am mai discutat aici, și care pot fi genetici, biologici, psihologici.
Referindu-ne la probabilitatea ca o persoană să dezvolte o tulburare depresivă majoră, doar pentru că respectiva persoană deține anumite vulnerabilități sau predispoziții, nu înseamnă că aceasta va și dezvolta o depresie. Pentru ca acest lucru să se întâmple e necesar ca diatezele persoanei să interacționeze cu evenimente de viață stresante (de natură socială, psihologică sau de mediu). Conform modelului diateză-stres, cu cât este mai mare vulnerabilitatea persoanei spre a dezvolta depresie, cu atât mai puțin stres va fi necesar pentru ca respectiva persoană să dezvolte o depresie. Opusul acestei situații este și el valabil (cu cât este mai mică vulnerabilitatea, cu atât mai mult stres va fi necesar). Rezultă de aici că până ce stresul nu va depăși un anumit prag, persoana va funcționa în parametrii normali, iar vulnerabilitățile acesteia vor rămâne latente sau ascunse.
Impactul stresorilor variază și ei de la o persoană la alta. Moartea cuiva drag sau pierderea anumitor lucruri (de exemplu, o slujbă sau poate chiar starea de sănătate); despărțirea de persoana iubită sau divorțul; atingerea unor etape semnificative din viață ca pubertatea, căsătoria, nașterea unui copil, ori ieșirea la pensie; abuzul de alcool sau droguri; dezechilibrele hormonale sau neurochimice. Toate acestea pot fi suficiente pentru a determina apariția simptomelor depresive la o persoană cu o predispoziție spre a dezvolta o tulburare depresivă. Totuși, fiecare dintre aceste situații îi vor afecta pe indivizi într-o manieră unică.
Modelul diateză-stres este doar unul din numeroasele modele sau teorii care încearcă să explice cum anume apar tulburările de sănătate mintală, și implicit și depresia majoră.
Partea I: Depresia, boala secolului - Partea I
Partea a III-a: Înțelegeri actuale ale depresiei: teoriile cognitive
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Referințe:
Ingram, R., E., Atchley, R., A., & Segal, Z., V. (2011). Vulnerability to depression. From cognitive
neuroscience to prevention and treatment. New York, NY: The Guilford Press.
Sigelman, C., K., & Ridler, E., A. (2012). Life-span human development (7th ed.). Wadsworth,
Cengage Learning.
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
DISCLAIMER: Articolele de pe site sunt scrise în scop informativ și educativ. Acestea nu înlocuiesc tratamentul medical adecvat. Consultați medicul sau un specialist în sănătate mintală dacă prezentați simptome ale tulburărilor psihice!
Anxietatea generalizată - Partea I
Caracteristicile comune ale acestui tip de tulburări sunt frica și anxietatea excesivă. Ambele sunt considerate emoții. Deși de multe ori se suprapun, există câteva diferențe notabile între acestea. Frica este o emoție primară, în vreme ce anxietatea este o emoție secundară. Emoțiile primare sunt acele emoții care pot fi recunoscute prin intermediul expresiilor faciale, putând fi detectate cu ușurință de către un observator din afară (bucurie, furie, tristețe, frică, uimire, dezgust). Emoțiile secundare, ca anxietatea, nu sunt ușor de recunoscut de către un observator din afară și reprezintă o experiență privată.
Frica este răspunsul la o amenințare cunoscută, detectată în prezentul imediat. Anxietatea este răspunsul la o amenințare necunoscută, o stare de anticipare a unui pericol potențial, care s-ar putea petrece în viitorul apropiat sau nu.
Este cât se poate de evident faptul că emoțiile sunt o parte normală a experienței umane. Cu toții am simțit la un moment dat frică sau anxietate. Aceste emoții sunt chiar necesare, ferindu-ne de multe pericole pe care le putem întâlni în viața de zi cu zi. Problema apare în momentul în care acestea sunt mult prea intense, frecvente și de lungă durată, devenind dezadaptative și patologice.
În cele ce urmează, ne vom îndrepta atenția asupra tulburării de anxietate generalizată (TAG).
Anxietatea generalizată este o combinație de mai multe simptome emoționale, fizice, comportamentale și cognitive, caracterinzându-se prin:
- Anxietate și îngrijorare excesivă vizavi de mai multe aspecte ale vieții, în majoritatea zilelor, vreme de cel puțin șase luni;
- Persoanei îi este foarte greu să își controloze îngrijorarea;
- Anxietatea și îngrijorarea sunt asociate cu trei sau mai multe dintre următoarele simptome:
- neliniște, agitație sau sentimentul că se află pe „marginea prăpastiei”;
- oboseală;
- dificultăți de concentrare sau sentimentul că are „mintea goală”;
- iritabilitate;
- tensiune musculară;
- tulburări de somn (prezintă dificultăți în a adormi sau în a rămâne adormit, sau prezintă un somn agitat, nesatisfăcător).
- Simptomele cauzează o detresă sau o deterioare semnificativă clinic în domeniul social, profesional ori în alte domenii importante de funcționare;
- Simptomele nu se datorează efectelor fiziologice directe ale unei substanțe (drog, medicament) ori ale unei condiții medicale generale;
- Apariția anxietății generalizate nu este explicată mai bine de o altă tulburare de sănătate mintală.
Dacă în alte tulburări de anxietate, ca de exemplu fobia specifică sau tulburările de panică, grijile și anxietatea sunt specifice, în tulburarea de anxietate generalizată acestea sunt mai generale (de aici și denumirea de TAG). Adulții cu această tulburare tind să se îngrijoreze cu privire la chestiuni de rutină ca finanțele, responsabilitățile de la locul de muncă, sănătatea lor sau a membrilor familiei, treburile gospodărești, etc. Copiii cu TAG își fac griji cu privire la abilitățile lor, la evenimente viitoare, la comportamente avute în trecut, la posibilitatea de a face greșeli și la performanța școlară.
Desigur, cu toții ne îngrijorăm din când în când în privința locului de muncă, a banilor sau a familiei, dar persoanele cu TAG trăiesc constant o stare de anxietate și îngrijorare excesivă și care depășește limitele pe care le-am putea considera normale. Aceste persoane tind să supraestimeze diverse riscuri sau tind să judece greșit posibilitatea ca un eveniment viitor să aibă un rezultat negativ.
Anxietatea generalizată este o tulburare cronică, epuizantă pe termen lung și care, adeseori, poate lăsa persoana lipsită de speranță în ceea ce privește viitorul. Această tulburare oscilează în intensitate de-a lungul vieții, iar simptomele se pot înrăutăți în perioadele de stres.
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Referințe:
DSM-5 (Manualul de Diagnostic și Clasificare Statistică a Tulburărilor Mintale - 2013).
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
DISCLAIMER: Articolele de pe site sunt scrise în scop informativ și educativ. Acestea nu înlocuiesc tratamentul medical adecvat. Consultați medicul sau un specialist în sănătate mintală dacă prezentați simptomele descrise mai sus!
luni, 7 decembrie 2015
Cum să ai grijă de bunăstarea ta psihică - Episodul 1: despre recunoștință
Practică recunoștința...
...și nu lua lucrurile de-a gata.În haosul și agitația pe care ni le „oferă” viața zi de zi, uităm de multe ori să mai spunem „STOP”. Trecem cu indiferență pe lângă locuri și lucruri frumoase, încetăm să mai apreciem micile bucurii de care avem parte, uităm să fim recunoscători pentru lucrurile bune care ni se întâmplă, și lista poate continua. Apoi, într-o zi, ne trezim loviți de o boală, o nenorocire, moartea neașteptată a cuiva drag, și ne dăm seama că parcă am trăit într-o stare de amorțeală continuă.
Totuși, să nu disperăm căci nu e cazul. Nu e necesar ca ceva extrem de neplăcut să ni se întâmple pentru a începe să apreciem ceea ce avem și să încetăm să luăm lucrurile de-a gata. Sigur, mereu o să avem parte de dificultăți, unele mai însemnate, altele mai neînsemnate, dar asta nu înseamnă că viețile noastre sunt lipsite de farmec ori de lucruri bune sau că nu pot căpăta un sens.
Poate ați observat cum oamenii par a fi setați să acorde mai multă semnificație, atenție și importanță lucrurilor, situațiilor și evenimentelor neplăcute. Această stare de fapt poartă și un nume în psihologie. Îi spune biasul negativității. Acum sigur vă întrebați ce e acela un bias? Pentru moment ajunge să știți că e o eroare de judecată, un mod deformat de a percepe realitatea.
Nu numai că acordăm mai multă importanță lucrurilor neplăcute care ni se întâmplă, dar acestea ne afectează dispoziția psihică un timp mai îndelungat decât lucrurile pozitive.
În acest caz, ce rămâne de făcut? Să învățăm cum să practicăm recunoștința pare un început bun.
Așadar, ce este recunoștința? Cum poate fi descrisă? Ce beneficii ne poate aduce? Cum o putem practica?
La toate aceste întrebări voi răspunde în cele ce urmează.
Recunoștința sau gratitudinea poate fi sentimentul pe care îl trăim atunci când în relațiile noastre cu alți oameni devenim conștienți de faptul că am primit din partea acestora ceva bun, frumos, că ne-au făcut un bine. Același sentiment de recunoștință îl trăim și atunci când realizăm că avem și am avut parte de o familie iubitoare, de oameni care ne prețuiesc și ne apreciază, de ajutor și sprijin când ne-am aflat într-un impas sau o dificultate, de prieteni buni, de experiențe frumoase și pline de sens, de o stare de sănătate bună, de absența durerii (câți dintre noi nu ne-am spus „ce bine e să te simți bine” când am fost bolnavi și ne durea ceva?), chiar și de lucruri pe care de obicei le luăm de-a gata, ca mâncarea sau acoperișul de deasupra capului.
Recunoștința poate fi și o stare cognitiv-afectivă care este, de obicei, asociată cu percepția faptului că am primit un beneficiu personal pe care nu l-am căutat intenționat, nu l-am meritat sau câștigat, ci l-am primit doar ca urmare a bunelor intenții ale altcuiva.
Fiindcă viața nu este perfectă sau lipsită de dureri, greutăți și bătăi de cap devine ușor să nu mai vedem pădurea din cauza copacilor și să pierdem din vedere faptul că lucrurile bune și frumoase există, ba chiar le depășesc la număr pe cele neplăcute (să nu uităm de biasul negativității). Recunoștința ne încurajează, înainte de toate, să devenim conștienți de binele existent în viețile noastre.
Concret, ce beneficii ne oferă practicarea recunoștinței? Cum contribuie aceasta la dezvoltarea bunăstării noastre psihice?
Recunoștința amplifică emoțiile pozitive. Studiile privind emoțiile au arătat că atunci când vine vorba de emoțiile noastre pozitive acestea dispar rapid. Avem tendința de a ne adapta foarte ușor la circumstanțele plăcute din viața noastră, de a ne obișnui cât am pocni din degete cu lucrurile bune de care avem parte – asta fiind și o explicație a motivului pentru care noua noastră casă, mașină, slujbă sau noile noastre gadgeturi (telefon, tabletă, etc.) încetează să ne mai aducă satisfacții după o anumită perioadă de timp. Același lucru se poate întâmpla și în relațiile noastre interpersonale, mai ales în cele de cuplu: începem să trăim cu impresia că totul ni se cuvine și uităm să apreciem ce avem și ce primim.
Practicând recunoștința, vom ajunge să apreciem cu adevărat lucrurile frumoase de care avem parte și ne vom bucura mai mult timp de tot ceea ce ne aduce plăcere.
Recunoștința ne ajută să devenim mai rezistenți la stres. Chiar și în fața adversităților, a suferinței și a traumelor, o dispoziție (psihică) care întreține sentimentul de recunoștință ne poate ajuta să trecem mai ușor peste dificultăți. Practicarea recunoștinței ne poate oferi o altă perspectivă asupra vieții și asupra semnificației încercărilor prin care trecem.
Recunoștința poate reduce sau chiar bloca emoțiile toxice, negative. Emoții care stau în calea bunăstării noastre psihice. Practicarea recunoștinței ne determină să fim mai recunoscători pe termen lung, iar asta e un lucru foarte bun. De ce? Pentru că se pare că oamenii recunoscători sunt mult mai puțin predispuși spre a se compara cu alții (știți voi, acel prost obicei care rezultă în invidie și resentiment) și sunt mulțumiți cu ce au și au obținut până în prezent, fără a renunța la țelurile și visurile lor.
Rețineți: când ne arătăm aprecierea directă pentru ceva anume, recunoștința ocupă locul în care cu ușurință ar fi putut crește resentimentul.
Recunoștința are efecte pozitive (și) asupra vieții noastre sociale. Poate una dintre cele mai importante consecințe ale practicării gratitudinii este efectul pe care aceasta îl are asupra relațiilor noastre interpersonale și asupra vieții noastre sociale, în general.
Numeroase studii au arătat faptul că oamenii care sunt recunoscători sunt mult mai apreciați și plăcuți de către alți oameni (da, psihologii au studiat acest aspect chiar dacă este un lucru care pare a fi la mintea cocoșului). Și hai să recunoaștem, cine dintre noi nu-și dorește să fie prețuit de către ceilalți?
Alte studii au demonstrat că recunoștința contribuie la formarea și consolidarea relațiilor dintre oameni. Se pare că, mai ales la începutul relațiilor, persoanei care este recunoscătoare îi crește încrederea în cel către care se îndreaptă sentimentul de recunoștință. Mai mult decât atât, recunoștința contribuie și la menținerea relațiilor pe termen lung. Gratitudinea duce la creșterea satisfacției în relații (da, mai ales în cele romantice) prin faptul că încurajează comportamentele care contribuie la întreținerea acestora. În plus, sporește încrederea în celălalt și dezvoltă abilitatea persoanelor de a accepta sfaturi, duce la creșterea cooperării în grupuri și reduce comportamentele care ar putea dăuna relațiilor, cum ar fi denigrarea, critica neconstructivă etc.
Prin urmare, dacă doriți să aveți parte de relații frumoase și pline de sens, dacă doriți să vă înțelegeți mai bine cu prietenii, colegii, persoanele dragi, dacă doriți să construiți relații bazate pe încredere, fiți recunoscători și nu luați de-a gata lucrurile bune pe care aceștia vi le oferă sau pe care le fac pentru voi.
O altă consecință pozitivă a recunoștinței, deosebit de importantă, este că promovează și încurajează comportamentul prosocial. Adică, acel tip de comportament pe care-l manifestă oamenii care acționează în moduri care sunt benefice celorlalți, cărora le pasă de bunăstarea altora și își arată grija pentru cei din jur și care prin acțiunile lor, contribuie la bunăstarea psihică și fizică a altor persoane.
Studiile au arătat că recunoștința încurajează comportamentul prosocial atât la persoana care trăiește sentimentul de recunoștință, cât și la persoana care primește recunoștință. Gratitudinea nu doar că amplifică binele și frumosul pe care o persoană îl vede în alții, dar amplifică și motivația unei persoane de a le face bine altora.
Cred că mulți dintre noi am văzut filmulețul acesta (apasă click), unde persoana care primește o mică binefacere, dă mai departe ceea ce primește oferind un alt gest de bunăvoință. Ei bine, dragi prieteni cititori, acesta este un exemplu perfect de exprimare a recunoștinței și de manifestare a comportamentului prosocial.
Oamenii sunt diferiți. Așa cum unii dintre noi suntem mai predispuși spre a manifesta anxietate, a ne stresa și pentru cele mai mărunte lucruri, așa cum unora dintre noi ne e mai greu să luăm o decizie, pe când alții acționează mai impulsiv, tot așa diferim și când vine vorba de a fi recunoscători.
Unii dintre noi suntem mai înclinați să exprimăm gratitudine și să ne arătăm recunoscători. Unora dintre noi le este mai ușor să facă asta și parcă le vine mai natural. Dar aceasta nu înseamnă că aceia dintre noi, cărora le este mai greu să-și manifeste recunoștința, nu o pot cultiva pentru a deveni persoane mai recunoscătoare.
În ultima parte a materialului fix de acest aspect ne vom ocupa: în ce moduri putem practica recunoștința penru a obține cele mai benefice rezultate.
Înainte de a trece la această parte, însă – care fie vorba între noi, poate deveni destul de anevoioasă în funcție de caracteristicile individuale, resursele și disponibilitatea fiecăruia – vreau să ne îndreptăm puțin atenția asupra provocărilor care ne-ar putea ieși în cale.
Prima provocare este aceea că ne-am putea lovi de ceea ce se numește biasul servirii sinelui (mai țineți minte că biasul reprezintă o eroare de judecată, nu?). Ce semnifică acesta? Că noi oamenii avem tendința (sau aș putea spune marele defect?) de a presupune și a considera că atunci când ni se întâmplă ceva bun, frumos și minunat, acest lucru se datorează numai și numai nouă; iar atunci când lucruri neplăcute ni se întâmplă dăm vina pe alții sau dăm vina pe circumstanțe și situații. De ce ne-am asuma greșelile sau alegerile proaste, nu?
Ei bine, nu disperați și nu vă întristați. Practicarea recunoștinței merge fix împotriva acestei tendințe (care la urma urmei este o tendință adânc înrădăcinată în psihicul nostru). Când suntem recunoscători devenim conștienți de faptul că pentru binele sau succesul nostru există și alte persoane responsabile. De exemplu, dacă am absolvit o facultate, putem desigur să ne atribuim acest succes, dar în același timp le putem acorda o parte din credit și părinților noștri (care poate ne-au susținut moral și financiar) și profesorilor, colegilor și prietenilor care ne-au sprijinit (bine, asta numai dacă facultatea a fost absolvită cinstit).
O altă provocare peste care am putea da este nevoia noastră (constantă) de control. Câteodată, pur și simplu, nu vrem să acceptăm faptul că există lucruri asupra cărora NU deținem controlul. Că nu totul merge întotdeauna așa cum ne dorim (nici NU trebuie să fie așa). Că fie că vrem sau nu, de greutăți tot o să ne lovim. Că suferința există și că nu prea avem cum să scăpăm de ea.
Și uite așa, reușim să ne amărâm singuri. Și devenim nemulțumiți. Nerecunoscători. Începem să ruminăm și să ne tot întrebăm „de ce, de ce, de ce?”, „de ce eu?” Și uităm că există și lucruri pentru care am putea fi recunoscători. Chiar numai unul singur de ar fi, tot e mai bine decât nimic.
Practicarea gratitudinii merge și împotriva nevoii noastre constante de control. Recunoștința ne ajută să acceptăm faptul că există situații care nu se află în controlul nostru și că asta este în regulă. Așa e viața. Plus că ne va ajuta să fim mai mulțumiți cu ceea ce avem în momentul prezent.
O ultimă provocare pe care am putea-o întâlni este mesajul pe care îl tot vedem peste tot în cultura noastră contemporană: Că merităm totul. Tot binele! Tot ce este frumos. Fără tăgadă! Că indiferent ce facem și cum facem tot ce este bun ni se cuvine!
Mă întreb oare, un astfel de mod de a gândi nu este dăunător? Dacă vom considera că TOTUL NI SE CUVINE (indiferent de situație, comportament, fapte) nu o să devenim egoiști? Cum am mai putea fi recunoscători în cazul ăsta? Dacă, oricum, totul ni se cuvine? Nu cred că am putea.
Să nu mă înțelegeți greșit. Nu spun că nu merităm lucruri bune deloc, defel, niciodată. Vreau doar să atrag atenția asupra faptului că deja avem parte de multe lucruri frumoase și că de multe ori, primim mult mai mult decât am merita. Așa că, să fim RECUNOSCĂTORI.
Dacă ai ajuns să citești până aici te FELICIT! Tocmai ai parcurs un text de 1965 de cuvinte :). Încă puțină răbdare și vei afla câteva chestiuni care îți pot aduce schimbări pozitive în viață, odată ce începi să le pui în practică. În doar 1229 de cuvinte (e puțin, crede-mă!).
În sfârșit ne vom îndrepta atenția asupra modalităților concrete (despre care s-a demonstrat că dau rezultate) de practicare a recunoștinței.
1. Jurnalul gratitudinii:
Nivel de dificultate: ușor spre moderat;
Materiale necesare: un jurnal (orice agendă sau caiet sunt perfecte) și instrumente de scris;
Cum se procedează: timp de 15 minute pe zi, cel puțin o zi pe săptămână notează în jurnal toate lucrurile bune care ți s-au întâmplat în săptămâna respectivă. Descrie detaliat cel puțin 5 lucruri pentru care ești recunoscător. Acestea pot fi orice: de la chestiuni mărunte până la evenimente deosebit de importante din viața ta.
Scop: scopul tău este să îți aduci aminte de o experiență frumoasă pe care ai trăit-o, de un eveniment sau întâmplare care te-a făcut să te simți bine, de persoanele care îți fac viața mai plăcută, practic de orice lucru pozitiv care contribuie la bunăstarea ta și să te bucuri de emoțiile pe care le vei simți.
Sfaturi utile:
• Fii cât de specific poți. Scrie clar pentru ce anume ești recunoscător și de ce;
• Alege calitatea, nu cantitatea. Explorarea în detaliu a câtorva lucruri sau persoane pentru care te simți recunoscător îți va aduce mai multe beneficii decât listarea superficială a unei grămezi dintre acestea;
• Concentrează-te mai mult pe a scrie despre oamenii (și animalele de companie, dacă ai) și experiențele frumoase pentru care ești recunoscător, și mai puțin pe obiectele materiale;
• Savurează surprizele! Încearcă să scrii despre situații, experiențe sau evenimente pe care le-ai perceput ca fiind surprinzătoare și neașteptate, în săptămâna respectivă;
• Încearcă să respecți un program de scris. Fie că îți propui să scrii în jurnal o dată pe săptămână sau de două sau trei ori, respectă ceea ce ți-ai propus! Dar...
• Ai grijă să nu exagerezi! Studiile ne sugerează să nu scriem în fiecare zi, întrucât o să se întâmple ceva ce vă spuneam pe la începutul articolului: „Avem tendința de a ne adapta foarte ușor la circumstanțele plăcute din viața noastră, de a ne obișnui cât am pocni din degete cu lucrurile bune de care avem parte.”
Vei obține mai multe beneficii și te vei bucura de mai multe emoții plăcute dacă scrii în jurnal între o dată sau de trei ori pe săptămână.
2. Trei lucruri bune:
Nivel de dificultate: ușor;
Materiale necesare: foi, un caiet, o agendă etc. și instrumente de scris;
Cum se procedează: timp de 10 minute pe zi, la început vreme de o săptămână consecutiv, apoi doar de două sau de trei ori pe săptămână (poate chiar mai puțin) notează-ți 3 lucruri care au mers bine pentru tine în ziua respectivă. Descrie și cum anume au mers bine acele lucruri. Reține că e foarte important să le scrii, nu doar să le rememorezi în minte;
Scop: să te bucuri de starea de bine pe care ți-o oferă acest exercițiu;
Sfaturi utile:
• Dă un titlu evenimentului/experienței/întâmplării;
• Scrie în detaliu exact cum s-au întâmplat lucrurile, inclusiv ceea ce ai făcut sau ai spus ori ceea ce au făcut sau au spus alte persoane implicate;
• Scrie și despre ce ai simțit în momentul desfășurării lucrurilor, plus despre ceea ce simți „acum”, în timp ce scrii;
• Dacă realizezi că îți zboară gândurile și începi să te concentrezi asupra unor sentimente negative, revino la întâmplările acelea plăcute și la emoțiile pozitive. La început îți poate fi greu, dar ține cont de faptul că vei învăța cu timpul să-ți îndrepți atenția dinspre ce e negativ și neplăcut înspre ce e pozitiv și plăcut.
3. Substracția mintală a evenimentelor pozitive:
Nivel de dificultate: ușor;
Materiale necesare: memoria și imaginația ta; instrumente pentru scris;
Cum se procedează:
• Timp de 15 minute, o dată pe săptămână concentrează-te pe câte un eveniment cu semnificație pentru tine. În fiecare săptămână trebuie să alegi un eveniment diferit;
• Acordă-ți un moment pentru a te gândi la evenimentul respectiv (ex.: un succes academic sau un succes în carieră, logodnă sau căsătorie, nașterea unui copil, o călătorie importantă pe care ai făcut-o la un moment dat);
• Gândește-te la circumstanțele care au făcut posibilă petrecerea acelui eveniment;
• Ia în considerare toate modurile prin care acel eveniment ar fi putut să nu aibă loc. Notează toate întoarcerile de situație posibile sau deciziile care ar fi putut duce la un cu totul alt deznodământ;
• Imaginează-ți cum ar fi arătat viața ta dacă nu te-ai fi bucurat de acel eveniment și de toate urmările sale frumoase;
• La final, schimbă-ți perspectiva și reamintește-ți că evenimentul respectiv chiar s-a întâmplat și reflectă puțin asupra beneficiilor pe care ți le-a adus;
• Permite-ți să te simți recunoscător că lucrurile s-au petrecut în felul în care s-au petrecut.
Scop: să realizezi că ai pentru ce anume să fii recunoscător.
4. Scrisoarea de recunoștință:
Nivel de dificultate: moderat
Materiale necesare: foi și instrumente de scris, un plic;
Cum se procedează: alocă-ți un timp de cel puțin 15 minute pentru a scrie scrisoarea. Fă-i persoanei căreia i se adresează o vizită de cel puțin 30 de minute;
Sfaturi utile:
• Adresează-i-te persoanei direct („Dragă X”);
• Descrie cât poți de specific ce a făcut respectiva persoană pentru tine, de ce îi ești recunoscător și cum ți-a influențat viața;
• Mulțumește-i!
• Încearcă să nu devină prea lungă scrisoarea;
• Ideal ar fi să stabilești o întâlnire cu persoana pentru a-i înmâna scrisoarea direct. Ar fi și mai ideal dacă ai putea chiar tu să i-o citești, ca mai apoi să discutați despre ceea ce simțiți în acele momente.
Desigur, acest lucru poate fi destul de dificil, mai ales dacă ești o persoană căreia îi este greu să își exprime sentimentele sau dacă ești o persoană sensibilă și care se emoționează și din cea mai măruntă chestiune. Poate chiar ți-ar veni să plângi.
Ce e de făcut atunci? Ei bine, pentru început e de-ajuns numai să scrii scrisoarea și să ai grijă să ajungă la persoana respectivă. Apoi să o rogi să o citească ea. După care să îți transmită cum s-a simțit. Dacă nu direct, atunci tot în scris. Puteți, de asemenea, să vorbiți la telefon sau să folosiți orice altă modalitate de a comunica.
Important e ca persoana respectivă să afle cât de mult o prețuiești. Ieși puțin din zona de confort și scrie-i!
5. Borcanul cu recunoștință:
Nivel de dificultate: ușor
Materiale necesare: un borcan, foi, instrumente de scris;
Cum se procedează: Aceasta este o activitate care poate fi practicată în familie. Alege un borcan de mărime medie și plasează-l undeva la vedere, într-un pe unde trece fiecare membru al familiei (de ex., în bucătărie). Cel puțin o dată pe săptămână scrie pe un bilețel pentru ce anume ești recunoscător. Împăturește bilețelul și pune-l în borcan. Roagă-i și pe cei din familia ta să ți se alăture. Când borcanul s-a umplut, împreună cu familia citiți bilețele și bucurați-vă de sentimentele de bine pe care le veți avea. Apoi depozitați acele bilețele undeva (poate fi o cutie de carton sau un album de amintiri) și începeți activitatea de la capăt.
Scop: scopul activității este să vă aducă mai aproape, să începeți să vă apreciați mai mult unul pe celălalt și să deveniți conștienți de lucrurile frumoase de care aveți parte.
Sfaturi utile:
• Aveți mare grijă să NU transformați această activitate într-o competiție!!! Cu siguranță nu e vorba despre cine scrie mai multe bilețele sau cine se arată mai recunoscător.
6. Substracția mintală a relațiilor:
Această practică funcționează exact ca modalitatea descrisă la punctul 3, numai că în loc de un eveniment semnificativ, vei alege o persoană care îți e dragă tare pentru a-ți imagina cum ți-ar fi arătat viața fără ea.
Te FELICIT! Tocmai ai parcurs cea mai importantă parte a articolului :).
Nu știu cum vă simțiți voi acum, dar eu mă simt epuizată. Vă mărturisesc sincer că nu îmi imaginam că voi depune atâta muncă pentru a scrie un material despre recunoștință și importanța ei în viețile noastre. În același timp, vă vine să credeți sau nu, mă simt recunoscătoare că am avut parte de condițiile și materialele necesare pentru a scrie tot ceea ce ați citit mai sus. Și mai ales sunt recunoscătoare pentru faptul că ați avut atât de multă răbdare și v-ați luat din timp pentru a citi acest lung articol de peste 3000 de cuvinte. Vă mulțumesc!
Închei articolul cu speranța că v-am convins (măcar puțin) să începeți să practicați cel puțin una din activitățile descrise mai sus. Știu că nu o să vă fie prea ușor, dar rețineți că pentru a avea grijă de bunăstarea noastră psihică e nevoie de un pic de muncă. Nu există o rețetă magică pentru așa ceva (deși de ar fi existat ce bine ar fi fost), de aceea ideal ar fi să perseverăm și să nu ne fie teamă că am putea eșua. Putem oricând să o luăm de la capăt.
Nu uitați că, pe termen lung, practicarea recunoștinței ne va ajuta să nu ne mai lăsăm foarte afectați de evenimentele neplăcute din viața noastră, fiindcă vom învăța să privim lucrurile într-o lumină nouă. Mult succes, dragi prieteni cititori!
Referințe:
Algoe, S. B. (2012). Find, remind, and bind: The functions of gratitude in everyday relationships. Social and Personality Psychology Compass, 6, 455–469.
Algoe, S. B., & Haidt, J. (2009. Witnessing excellence in action: The ‘other praising’ emotions of elevation, gratitude, and admiration. The Journal of Positive Psychology, 4, 105–127.
Algoe, S. B., Haidt, J., & Gable, S. L. (2008. Beyond reciprocity: Gratitude and relationships in everyday life. Emotion, 8, 4250429.
Anderson, N. H. (1968. Likableness ratings of 555 personality-trait words. Journal of Personality and Social Psychology, 9, 272–279.
Bartlett, M. Y., & DeSteno, D.(2006. Gratitude and prosocial behavior: Helping when it costs you. Psychological Science, 17, 319–325.
Cho, Y., & Fast, N. J. (2012). Power, defensive denigration, and the assuaging effect of gratitude expression. Journal of Experimental Social Psychology, 48, 778–782.
DeSteno, D., Bartlett, M. Y., Baumann, J., Williams, L. A., & Dickens, L. A.(2010). Gratitude as moral sentiment: Emotion-guided cooperation in economic exchange. Emotion, 10, 289–293.
Dunn, J. R., & Schweitzer, M. E.(2005). Feeling and believing: The influence of emotion on trust. Journal of Personality and Social Psychology, 88, 736–748.
Lambert, N. M., & Fincham, F. D. (2011). Expressing gratitude to a partner leads to more relationship maintenance behavior. Emotion, 11, 52–60.
McCullough, M. E., Emmons, R. A., & Tsang, J. (2002). The grateful disposition: A conceptual and empirical topography. Journal of Personality and Social Psychology, 82, 112–127.
McCullough, M. E., Kilpatrick, S. D., Emmons, R. A., & Larson, D. B. (2001). Is gratitude a moral affect? Psychological Bulletin, 127, 249–266.
Resurse:
Greater Good in Action: Science-based Practices for a Meaningful Life: http://ggia.berkeley.edu
Vă recomand din inimă să intrați pe site-ul de mai sus. Aici veți găsi multe practici bazate pe dovezi pe care le puteți face pentru a avea o viață mai plină de sens și semnificație. Tot de aici am preluat și adaptat și activitățile pe care vi le-am recomandat anterior (în afară de „borcanul cu recunoștință”).
sâmbătă, 28 noiembrie 2015
II. Sănătatea mintală - determinanți - partea I
Dacă într-un articol precedent am realizat o scurtă introducere a sănătății mintale, în continuare vom afla care sunt principalii factori (numiți în titlu „determinanți”*) care influențează sănătatea mintală și în ce mod. Așadar, să începem.
Sănătatea mintală și starea de bine psihică constituie o parte integrantă a capacității unei persoane de a duce o viață împlinită, inclusiv capacitatea de a forma și menține relații, de a studia, munci sau de a se relaxa, și de a lua decizii privind viața de zi cu zi. Tulburările la adresa bunăstării psihice a unei persoane pot compromite** aceste abilități, ceea ce duce nu numai la o funcționalitate*** diminuată a respectivei persoane la nivel individual, ci, de asemenea, și la pierderi mai generale la nivel de gospodărie și la nivel societal. Persoanele cu o stare de sănătate mintală afectată, pot ajunge în situația de a nu mai fi capabile să se îngrijească de ele însele sau de familiile și gospodăriile lor, de a nu mai putea munci sau studia, iar în cazuri mai grave se poate ajunge chiar și la pierderea locului de muncă sau a locuinței, mai ales când aceste persoane nu beneficiază de tratament adecvat, sprijin și ajutor.
Când vorbim despre pierderile la nivel societal, ne referim la faptul că și funcționarea optimă a unei societăți sau comunități poate fi compromisă, întrucât tulburările psihice netratate duc la scăderea numărului de membri funcționali ai societății, ceea ce înseamnă că vor fi mai puțini oameni care să poată contribui la dezvoltarea comunităților din care fac parte.
Din cauza aspectelor menționate mai sus, este foarte important ca tulburările și problemele de sănătate mintală să fie tratate. De asemenea, este bine să cunoaștem factorii care influențează starea de sănătate mintală, atât pe cei negativi, cât și pe cei pozitivi, deoarece, după cum spune o vorbă veche „informația înseamnă putere”, iar deținerea acestei puteri ne poate ajuta să facem față provocărilor vieții mult mai bine și mai eficient și de ce nu, poate ne va ajuta în efortul nostru de a-i sprijini și pe cei aflați în situații dificile.
Știm deja din articolul trecut că sănătatea mintală presupune „o stare de bine psihic în care fiecare individ este capabil să își atingă potențialul maxim, poate face față stresului normal al vieții, poate munci productiv și rodnic, și își poate aduce aportul la progresul comunității în care trăiește”. Dacă analizăm cu atenție această definiție, ne dăm seama că sănătatea mintală și bunăstarea psihică a unei persoane nu sunt influențate doar de caracteristicile individuale ale acesteia, ci și de circumstanțele socio-economice în care se află și de mediul în care trăiește. Figura 1 ilustrează acest aspect.
Caracteristici individuale și comportamente
Acestea se referă atât la capacitățile sau abilitățile înnăscute ale unei persoane, cât și la cele învățate; capacități care o ajută să își gestioneze gândurile, emoțiile, sentimentele și să își coordoneze activitățile în viața de zi cu zi. De asemenea, aceste abilități îi oferă persoanei capacitatea de a face față lumii în care trăiește, de a gestiona stresul, de a fi un membru activ al societății, de a-și asuma responsabilitățile, propriile alegeri, chiar și de a-i respecta pe ceilalți și alegerile acestora.
Starea de sănătate mintală a unei persoane poate fi influențată și de factorii genetici și biologi ai individului ( de ex., anomaliile cromozomiale). De asemenea, în unele tulburări mintale și comportamentale, o influență mare o pot avea vârsta sau sexul persoanei.
Circumstanțe socio-economice
Capacitatea unei persoane de a se dezvolta și prospera este profund influențată atât de împrejurimile sale sociale imediate, cât și de circumstanțele socio-economice în care se află. Astfel, sunt importante: posibilitatea de a forma și menține relații pozitive cu membrii familiei sale, prieteni, colegi sau simple cunoștințe, practic de a avea o rețea de suport social adecvată; de a-și putea câștiga existența și a avea un venit stabil, care să-i permită să aibă grijă de familie. De asemenea, contează ca persoana să beneficieze de o educație adecvată și de posibilități de formare continuă; contează și existența oportunităților de angajare. Dacă aceste oportunități sunt limitate persoana poate fi afectată psihic destul de grav.
Un exemplu concret al circumstanțelor economice care pot influența starea de sănătate mintală a unei persoane este criza financiară care a început în 2007. Efectele acesteia fiind încă vizibile. În contextul acelei crize, unii oameni și-au pierdut locurile de muncă, alții s-au trezit cu venituri mai mici sau s-au aflat în imposibilitatea de a-și achita taxele, impozitele sau datoriile. O consecință foarte gravă a acestei situații a fost creșterea numărului de sinucideri.
Factori de mediu
Mediul socio-cultural și geopolitic în care trăiesc oamenii poate afecta starea de sănătate mintală a unui individ. Includem aici: accesul pe care îl au oamenii la serviciile de bază (apă, sănătate, litera legii), expunerea la credințele, atitudinile și practicile culturale predominante, politicile sociale și economice formate la nivel național, discriminarea sau inegalitatea socială, conflictele armate și tragediile și accidentele care afectează comunitatea (de exemplu, ceea ce s-a întâmplat la Colectiv).
Este important de subliniat faptul că toți acești factori sau determinanți interacționează unul cu celălalt într-un mod dinamic, și că pot acționa în beneficiul sau împotriva sănătății mintale a unei persoane.
Pentru a explica interacțiunea dintre acești factori și modul în care afectează sănătatea mintală, au fost dezvoltate mai multe modele sau teorii. Modelul biopsihosocial este cel care explică cel mai bine toate aspectele prezentate mai sus.
Acest model a fost dezvoltat de un psihiatru pe nume George L. Engel, și azi a ajuns să fie acceptat pe scară largă de către profesioniștii din domeniul sănătății mintale.
Modelul biopsihosocial sugerează faptul că factorii biologici, psihologici și sociali sunt interconectați și interdependenți, contribuind cu toții la starea de sănătate mintală a unei persoane. Mai mult, acest model ne dă de înțeles faptul că mintea și corpul nu sunt entități separate (așa cum se credea cândva), ci dimpotrivă: ce afectează corpul poate afecta și mintea, și viceversa.
ATENȚIE! A NU se înțelege de aici că dacă vei gândi pozitiv mereu, asta înseamnă că te vei vindeca de orice boală sau că îți vei rezolva toate problemele. Gândirea pozitivă nu este un panaceu, un medicament universal, în plus există situații în care chiar îți poate face rău. Când vrei să treci peste situațiile problematice din viața ta, să îți îmbunătățești relațiile sau starea de bine, a gândi pozitiv nu este de ajuns.
Știu că pe internet circulă numeroase articole despre puterea gândurilor și a gândirii pozitive, și că poate fi foarte tentant să crezi așa ceva, mai ales pentru că pare a fi o cale foarte ușoară de a obține ceea ce ne dorim. Adevărul este cu totul altul, însă. Pentru a te face bine și a te simți bine, e nevoie de mai mult decât o gândire pozitivă. Ba chiar, eu aș spune că mai mult ne-ar ajuta o gândire rațională. Posibil ca într-un articol viitor să discutăm și despre acest aspect.
Revenind.
Modelul biopsihosocial îi încurajează pe profesioniștii sănătății mintale ca atunci când investighează starea de sănătate a unei persoane, să ia în calcul toți factorii biologici, psihologici și sociali relevanți, care ar putea contribui la dezvoltarea sau menținerea unei probleme de sănătate mintală.
 |
| FIGURA 2 |
Figura 2 ilustrează modul în care cei trei factori interacționează și contribuie la dezvoltarea tulburărilor psihice și de comportament.
Concluzia primei părți a acestui articol ar fi că problemele și tulburările de sănătate mintală sunt cât se poate de complicate, fiind rezultatul unei interacțiuni complexe între factori ca cei descriși anterior. Vom continua discuția determinanților sănătății mintale pe parcursul următoarelor articole dedicate acestui subiect.
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------Referințe:
The world health report 2001 - Mental Health: New Understanding, New Hope
http://www.who.int/whr/2001/en/
Impact of economic crises on mental health
http://www.euro.who.int/__data/assets/pdf_file/0008/134999/e94837.pdf
Financial Crises: Impact on Mental Health and Suggested Responses
https://www.karger.com/Article/FullText/351268
Resurse:
Actions to alleviate the mental health impact of the economic crisis
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3449359/
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Mic dicționar:
*DETERMINÁNT, -Ă, determinanți, -te, adj., s. m. I. Adj. 1. Care determină sau este de natură să determine ceva; hotărâtor. 2. (Despre cuvinte sau propoziții; adesea substantivat) Care precizează sensul altui cuvânt sau al altei propoziții cu care este în legătură, fiind subordonat acestora. II. S. m. Expresie matematică ale cărei elemente sunt așezate sub forma unui tabel și care servește la rezolvarea sistemelor de ecuații. – Din fr. déterminant.
**COMPROMÍTE, compromít, vb. III. 1. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde buna reputație; a (se) discredita. 2. Tranz. A pricinui un rău, a primejdui; a strica, a distruge. [Perf. s. compromiséi, part. compromis] – Din fr. compromettre, lat. compromittere.
***FUNCȚIONALITÁTE s. f. Calitatea de a fi funcțional. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. fonctionnalité (după funcțional).
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
DISCLAIMER: Articolele de pe site sunt scrise în scop informativ și educativ. Acestea nu înlocuiesc tratamentul medical adecvat. Consultați medicul dacă nu vă simțiți bine.
joi, 26 noiembrie 2015
Depresia, boala secolului - Partea I
Tulburările depresive așa cum sunt descrise în DSM-5 (Manualul de Diagnostic și Clasificare Statistică a Tulburărilor Mintale) cuprind: tulburarea de reglare a afectului disruptiv (o categorie aplicabilă copiilor cu vârste între 6 și 18 ani); tulburarea depresivă majoră (inclusiv episodul depresiv major); tulburarea depresivă persistentă (distimia); tulburarea disforică premenstruală; tulburarea depresivă indusă de o substanță/medicație; tulburarea depresivă datorată unei condiții medicale generale; tulburarea depresivă cu altă specificație și tulburarea depresivă fără altă specificație.
Tulburarea depresivă majoră este cea asupra căreia ne vom concentra în continuare. Această reprezintă afecțiunea mintală clasică din grupul de tulburări descris mai sus. Este cunoscută în mod curent ca „depresie” sau „depresie majoră”.
Depresia majoră este o combinație de mai multe simptome emoționale, fizice, comportamentale și cognitive. În cadrul unui diagnostic de tulburare depresivă majoră pot exista unul sau mai multe episoade depresive majore. Un astfel de episod durează cel puțin 2 săptămâni (deși majoritatea episoadelor pot dura mai mult) și se caracterizează prin:
- Dispoziție depresivă, tristă, aparent fără motiv, prezentă în cea mai mare parte a timpului, aproape în fiecare zi; aceasta este raportată ori de persoana în cauză, ori prin observația făcută de cineva apropiat. Persoana se simte tristă, fără speranță, lipsită de putere, disperată, „fără chef”, descurajată.
- Diminuare marcată a interesului sau plăcerii pentru toate sau aproape toate activitățile, prezentă în cea mai mare parte a timpului, aproape în fiecare zi. Pot fi afectate toate domeniile de activitate. Persoanei nu-i mai fac plăcere hobbiurile de altă dată și poate fi complet dezinteresată în privința lor; chiar și activitățile care înainte erau considerate ca fiind distractive și plăcute, acum pot fi considerate o povară. Persoana se retrage social, se neglijează, nu mai iese în oraș, nu mai merge la cumpărături, nu mai are grijă de casă, nu se mai joacă cu proprii copii, etc.
- Modificări semnificative ale greutății corporale (fără a ține dietă); poate fi o scădere sau o creștere în greutate. Apetitul este de regulă scăzut, dar la unele persoane poate fi crescut, cu tendința spre anumite tipuri de alimente (carbohidrați, dulciuri).
- Insomnie sau hipersomnie aproape în fiecare zi, deși cel mai des întâlnită este insomnia. Persoanele pot adormi cu greutate sau adorm repede, dar se trezesc în timpul nopții și nu mai pot readormi ori se trezesc foarte devreme dimineața și nu mai pot readormi. Mai rar, pot dormi mult mai mult ca de obicei, chiar și în timpul zilei. Indiferent de durata lui, somnul este considerat neodihnitor.
- Agitație sau lentoare psihomotorie*. Aceste modificări ale comportamentului motor sunt observabile de către ceilalți. Persoana se plimbă de colo colo, nu poate sta liniștită sau calmă, își frământă mâinile, își freacă hainele, în cazul agitației, iar lentoarea psihomotorie este prezentă în vorbire (persoana vorbește foarte rar și fără vlagă, face pauze lungi între răspunsuri, discursul este încetinit, scăzut în volum, inflexiune, cantitate sau în varietatea de conținut; poate fi prezentă chiar și muțenia), gândire sau în mișcările corpului (persoana apare ca și cum s-ar mișca în reluare).
- Oboseală sau lipsă de energie, aproape în fiecare zi. Chiar și cele mai mici și ușoare sarcini necesită un efort considerabil și îi pot părea persoanei ca fiind fără sfârșit.
- Sentimente de inutilitate sau de vinovăție excesivă sau indecvată, aproape în fiecare zi. Persoana prezintă preocupări excesive referitoare la culpabilitate în legătură cu evenimentele nesemnificative din trecut sau aprecieri negative exagerate față de propria persoană.
- Diminuarea capacității de a gândi, de a se concentra sau de a lua decizii. De obicei, persoana se poate plânge de probleme de memorie sau de concentrare chiar și în cazul efectuării unor sarcini ușoare.
- Gânduri recurente de moarte sau de suicid; acestea variază de la idei tranzitorii cu durată de 1-2 minute până la planuri reale pentru comiterea suicidului.
Acestor simptome li se pot adăuga și altele, cum ar fi dureri corporale (de cap, de stomac, articulare, musculare), libido** scăzut, anxietate, fobii, atacuri de panică, abuz de alcool sau alte substanțe.
Stabilirea unui diagnostic de tulburare depresivă majoră se face dacă cinci sau mai multe dintre simptomele descrise mai sus sunt prezente pentru o perioadă de cel puțin două săptămâni. Cel puțin unul dintre simptome trebuie să fie ori dispoziția depresivă ori pierderea interesului și a plăcerii pentru activități.
Simptomele cauzează o detresă*** sau o deterioare semnificativă clinic în domeniul social, profesional or în alte domenii importante de funcționare. Simptomele nu se datorează efectelor fiziologice directe ale unei substanțe (drog, medicament) ori ale unei condiții medicale generale.
Apariția episodului depresiv major nu este explicat mai bine de tulburarea schizoafectivă, schizofrenie, tulburarea schizofreniformă, tulburarea delirantă sau de alte tulburări cu altă specificație sau fără specificație din spectrul schizofreniei și al altor tulburări psihotice.
Nu trebuie să fi existat niciodată un episod manical sau hipomaniacal.
Din descrierea simptomelor de mai sus, ne putem da seama că fiecare persoană are o experiență diferită cu depresia. Ce NU diferă, totuși, este faptul că această boală poate afecta serios starea de sănătate, relațiile interpersonale, viața socială sau profesională a persoanelor suferinde.
Tulburarea depresivă majoră poate fi foarte incapacitantă și debilitantă și de aceea este necesar să fie luată în serios cât se poate de mult. Persoanele cu depresie au nevoie de tratament adecvat și de răbdare și înțelegere de la cei din jur. Dacă rămâne netratată, această boală se poate înrăutăți și poate duce chiar și la moarte.
Tulburarea depresivă majoră poate fi foarte incapacitantă și debilitantă și de aceea este necesar să fie luată în serios cât se poate de mult. Persoanele cu depresie au nevoie de tratament adecvat și de răbdare și înțelegere de la cei din jur. Dacă rămâne netratată, această boală se poate înrăutăți și poate duce chiar și la moarte.
Depresia NU este o slăbiciune sau un defect de caracter. Când suferi de o boală fizică, nimeni nu îți va spune să „treci peste”, „e numai în capul tău”, „îți trece dacă îți dorești asta suficient de mult” sau alte lucruri de acest fel. Așa că, de ce să spui așa ceva în cazul persoanelor care suferă de depresie? Același lucru este valabil și pentru restul tulburărilor de sănătate mintală.
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Referințe:
DSM-5 (Manualul de Diagnostic și Clasificare Statistică a Tulburărilor Mintale - 2013).
Mic dicționar:
*PSIHOMOTÓR, -OÁRE, psihomotori, -oare, adj. Care se referă la funcțiile motrice realizate prin activitatea nervoasă superioară; determinat de aceste funcții. ◊ Centru psihomotor = regiune a scoarței cerebrale care intră în acțiune sub influența unei excitații cerebrale fizice. – Din fr. psychomoteur.
**LÍBIDO s. n. (Med.) Dorința de satisfacere a instinctului sexual. – Din lat., fr. libido.
***DETRÉSĂ s.f. 1. Stare sufletească a cuiva care se simte părăsit în nenorocire; desperare. 2. Nenorocire, stare critică. (din fr. détresse)
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
DISCLAIMER: Articolele de pe site sunt scrise în scop informativ și educativ. Acestea nu înlocuiesc tratamentul medical adecvat. Consultați medicul dacă prezentați simptomele descrise mai sus!
Partea a II-a: Înțelegeri actuale ale depresiei majore: modelul diateză-stres
Partea a III-a: Înțelegeri actuale ale depresiei: teoriile cognitive
Abonați-vă la:
Postări (Atom)